0 produse
0 rezultate

Sfaturi utile pentru a face cumpărături online

Sfaturi utile pentru a face cumpărături online

Atunci când facem cumpărături pe internet, în multe cazuri trebuie să acționăm cu prudență și să dedicăm acestui proces o anumită perioadă din timp. Nu este indicat să facem cumpărături de pe primul site pe care îl deschidem, iar înainte de a lua o decizie care este cel mai mai potrivit magazin online, vom studia diverse oferte pentru a compara produsele şi preţurile. De aceea pentru a evita site-urile false și alte țepe, există un șir de recomandări atunci când facem cumpărăturile în mediul online:
- se verifică seriozitatea magazinului, dacă comerciantul este o companie reală sau dacă nu exista plângeri și recenzii negative din partea cumpărătorilor. Se evită operatorii care nu afişează date de contact complete (adresa, telefon, etc.) şi care se rezumă la o adresă de e-mail;
- se citesc atent condițiile de comercializare (informațiile despre amagazin, termenii și taxele de livrare, modalitățile de plată, condițiile de retur, politica de confidențialitate, etc.)
- produsele cumpărate trebuie să fie însoțite de factură sau bon fiscal. Cumpărătorul poate solicita și un certificatul de calitate de la producător.
- cumpărătorul trebuie să fie atent când oferă detaliile cardului și să se asigure că preluarea datelor se face prin protocol securizat. Se refuză tranzacţia dacă se cere codul PIN, este de ajuns de indicat codul CVV (format din 3 sau 4 cifre, inscripţionat pe card).
- dacă produsele sunt expediate din străinătate, cumpărătorul trebuie să fie atent la taxele poştale şi alte costuri pe care comerciantul nu le afişează /calculează, cum ar fi taxe vamale sau TVA;
- se verifică perioada de livrare și condiţiile de returnare a bunurilor. În unele cazuri, cumpărătorul trebuie să suporte taxele poştale de retur şi acestea pot fi semnificative;
- este important de a tipări la imprimantă comanda sau clauzele şi condiţiile ce apar pe site la momentul cumpărării, pentru situaţia în care, ulterior, va avea loc o dispută cu vânzătorul;
- la recepționarea produsului se verifică dacă acesta este conform descrierii de pe site și dacă nu prezintă defecțiuni. În caz contrara acesta poate fi returnat.

În spațiul Uniunii Europene, începând cu data de 13 iunie 2014, cumpărătorii au la dispoziție 14 zile pentru a anula achizițiile efectuate on-line sau altundeva decât în magazine și să primească banii înapoi, fără a fi nevoit să explice motivele și fără a fi obligat la penalități. Singurele costuri care pot fi suportate de client sunt cheltuielile directe de returnare a produsului. Aceste reguli însă nu se referă la o categorie de produse cum ar fi: biletele la transport, la evenimente sau rezervările de hotel,  alimentele și băuturile livrate la domiciliu, produsele fabricate la comandă saupersonalizate, precum și suporturile de date sigilate, precum DVD-urile, care au fost desigilate dupa primire.

sursa foto: powerpinoys.com

shipping
Livrare internațională
returns
Reduceri fierbinți
checkout
Plată securizată